range-maxillary

Esplanada din centrul Sucevei va fi denumită Piața „Ştefan cel Mare”

Zona centrală modernizată a municipiului Suceava, de la kilometrul 0 al oraşului, unde se organizează cele mai multe evenimente publice, va căpăta o nouă denumire, începând de anul viitor.

Astfel, zona identificată adeseori drept esplanada din fața Casei de Cultură va deveni de anul viitor Piața „Ştefan cel Mare”, un proiect de hotărâre de Consiliu Local în acest sens fiind în prezent în dezbatere publică, la Primăria Suceava.

„Cred că cel mai potrivit nume este Piața <Ştefan cel Mare>, atât pentru că a fost cel mai mare român al tuturor timpurilor, de care se leagă o mare parte din istoria Sucevei, plus că de pe această esplanadă se văd statuia ecvestră a marelui domnitor şi Cetatea Suceava, iar în apropiere este Curtea Domnească”, a declarat primarul Sucevei, Ion Lungu.

Esplanada din centrul Sucevei va fi denumită Piața „Ştefan cel Mare”

Edilul sucevean a spus că ar fi vrut ca zona centrală modernizată să primească această titulatură chiar de luna aceasta, doar că nu a fost posibil, pentru că proiectul de hotărâre întocmit nu poate intra în Consiliul Local fără a fi supus dezbaterii publice timp de o lună de zile. Cel mai devreme proiectul va putea fi introdus pe ordinea de zi a şedinței deliberativului local din luna ianuarie 2018, când esplanada din centru va deveni oficial Piața publică „Ştefan cel Mare”.

Esplanada din centrul Sucevei va fi denumită Piața „Ştefan cel Mare”

Imagini
Esplanada din centrul Sucevei va fi denumită Piața „Ştefan cel Mare”
Esplanada din centrul Sucevei va fi denumită Piața „Ştefan cel Mare”
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower