„Dr. Frankenstein”, noua producție a actorului și regizorului rădăuțean Adrian Țofei
Rădăuţeanul Adrian Ţofei, realizatorul filmului „Be My Cat: A Film for Anne” premiat la numeroase festivaluri internaţionale, în anii anteriori, a anunţat pe pagina sa oficială de Facebook titlul următorului său film - „Dr. Frankenstein”- care marchează întoarcerea la genul horror şi care va combina o adaptare contemporană a romanului lui Mary Shelley cu universul filmului „Be My Cat: A Film for Anne” şi al celui de-al doilea film al lui Adrian, „We Put the World to Sleep”, un lung-metraj apocaliptic şi metafizic, aflat în faza de post-producţie.
Soţia sa, actriţa şi scenarista Duru Yücel-Ţofei, va face parte din distribuţie, alături de Adrian şi de profesorul său din facultate, actorul Mircea Gheorghiu.
Adrian Ţofei a anunţat, de asemenea, că şi-a anulat proiectul „Die Bully Die”, despre un tip ce plănuieşte să se răzbune pe cei ce şi-au bătut joc de el în copilărie, incluzând în schimb povestea filmului în „Dr. Frankenstein”.
Adrian Ţofei urmează să dezvolte proiectul „Dr. Frankenstein” începând chiar de luna aceasta (ianuarie 2020) în acelaşi timp cu editarea celui de-al doilea film de lung-metraj al său, „We Put the World to Sleep”, despre doi iubiţi care se pierd în personajele pe care le interpretează, într-un film apocaliptic, şi decid să sfârşească lumea pe bune.
„We Put the World to Sleep” ar trebui să aibă premiera în festivaluri în perioada 2020-2021, iar „Dr. Frankenstein” în 2021-2022.
Adrian plănuieşte, de asemenea, să lanseze „Be My Cat: A Film for Anne” în primul sfert al anului 2020 pe DVD şi Blu-ray, şi a anunţat că toate trei filmele ar putea fi reunite într-o trilogie.