Cupolă de lumini cu 60.000 de led-uri în centrul Sucevei
Centrul municipiului Suceava va fi unul dintre cele mai atractive locații din județ în perioada sărbătorilor de iarnă. Principalul element de noutate va fi cupola de lumini care acoperă esplanada din fața Casei de Cultură, la montarea căreia s-a lucrat intens, de la finele săptămânii trecute.
În total, numai în această cupolă vor străluci 60.000 de led-uri, dar alte zeci de mii de led-uri vor înfrumuseța sistemul de susținere al plasei luminoase, dar și spațiile din jur.
„Cupola luminoasă este formată din 150 de șiruri cu o lungime de 20 de metri fiecare, adică 3000 de metri liniari de plasă luminoasă, numai pe partea superioară a cupolei. Alte șiruri luminoase vor fi puse la bază și vor îmbrăca stâlpii metalici, încât, în total vor fi peste 4000 de metri liniari de plasă luminoasă”, a precizat viceprimarul Marian Andronache, care s-a ocupat de achiziția acestui important element decorativ pentru sărbătorile de iarnă.
Fiecare din cele 150 de șiruri care compun cupola de lumini este realizat cu 200 de corpuri luminoase, cu câte 2 leduri fiecare (unul cu lumină caldă, altul cu lumină rece), care sclipesc alternativ. Altfel spus, cupola luminoasă de deasupra esplanadei centrale este formată din 60.000 de led-uri, care vor crea o atmosferă specială în perioada sărbătorilor de iarnă.
Pentru susținerea plasei de lumini cu o greutate de 400 de kg a fost făcut, pe comandă, un sistem special, cu un stâlp central de 15 metri și 8 stâlpi de 6m.
Blocurile de beton care susțin greutatea plasei luminoase vor fi îmbrăcați de asemenea cu decorațiuni luminoase – fulgi de nea și tubulatură cu luminițe.
În vârful cupolei va străluci un ornament în formă de nufăr, de doi metri lungime și 2,70 lățime.
Întreaga lucrare este executată de firma Neon Lightning din Cluj, care a realizat plasele luminoase din Sibiu și Cluj.
În urma licitației organizate de Primăria Suceava, cupola de lumini a fost realizată cu aproximativ 260.000 de lei, din care 128.000 de lei a costat sistemul de susținere al plasei luminoase, cu tot cu blocurile de beton, în vreme ce plasa de lumini reprezintă o investiție de 132.000 de lei.
Cupola de lumini, bradul de Crăciun și celelalte decorațiuni pregătite pentru sărbătorile de iarnă vor fi aprinse Luminile de sărbători vor fi aprinse marțea viitoare, de Ziua Bucovinei.
Cosmin ROMEGA