range-maxillary

Contractul de extindere a gazului metan în Burdujeni Sat va fi semnat pe 10 octombrie

Lucrările de extindere a rețelei de gaz metan în cartierul Burdujeni Sat, precum și în Cartierul Tinereții, de pe Dealul Mănăstirii, vor demara chiar din toamna acestui an, contractul de execuție urmând să fie semnat săptămâna viitoare.

„Miercurea viitoare va fi semnat contractul de extindere a rețelelor de gaz metan în cartierele Burdujeni Sat și Dealul Mănăstirii. În total sunt 33 de străzi pe care se extinde rețeaua de gaz metan, la un număr de 1300 de case. Valoarea estimată a lucrărilor scoase la licitație a fost de 3,9 milioane de lei, valoarea ofertată de Test Prima fiind de 3,711 milioane de lei, respectiv 94,2% din valoarea estimată inițial”, a anunțat miercuri primarul Sucevei, Ion Lungu.

Termenul de executare a lucrărilor este de 36 de luni. Semnarea contractului este posibilă odată cu soluționarea finală a contestațiilor depuse la CNSC și în instanțele de judecată de către o asociere de firme, unul din cei trei competitori pentru realizarea acestei investiții.

Contractul de extindere a gazului metan în Burdujeni Sat va fi semnat pe 10 octombrie

„Sper să demarăm lucrările anul acesta, pentru că avem nevoie să fie introdus întâi gazul metan pe anumite străzi, care sunt în plan pentru a fi asfaltate.

Un exemplu în acest sens este strada Lev Tolstoi, unde s-au sistat lucrările de asfaltare, până la introducerea gazului metan, pentru a nu se ajunge în situația de a sparge strada proaspăt asfaltată, când se introduc conductele de gaz. În aceeași situație este strada Vasile Pârvan, care este prinsă în proiectul european pentru cele 40 de autobuze electrice, acolo urmând să fie amenajat dispeceratul pentru transportul electric”, a adăugat edilul sucevean, care așteaptă să aibă o primă discuție cu reprezentanții firmei, după semnarea contractului, pentru a stabili o strategie clară, pentru demararea lucrărilor cu celeritate.

Noile rețele de gaz metan urmează să fie realizate pe 33 de străzi, la 1300 de imobile, pe o distanță totală de 28,5 km.

Străzile din Burdujeni Sat pe care va fi extinsă rețeaua de gaz metan sunt: 22 Decembrie, Căpitan Grigore Andrei, Iasomiei, Alunului, Eternității, Spicului, Ștefan Răzvan, Titu Maiorescu, Marin Preda, Camil Petrescu, Înfrățirii, Ștefan Luchian, Crângului, Ioan Nistor, Dobrilă Eugen, Făgetului, Molidului, Plevnei, Ecaterina Teodororiu, Pictor Panaitean, Victor Babeș, Mioriței, Căprioarei, Lev Tolstoi, Tiberiu Popeia, Pietrăriei, Vasile Pârvan, Cuza Vodă.

Străzile din cartierul de pe Dealul Mănăstirii sunt: Mircea Hrișcă, Demostene Botez, Eusebiu Camilar, Mircea Motrici și Constantin Sofroni.

Cosmin ROMEGA

Imagini
Contractul de extindere a gazului metan în Burdujeni Sat va fi semnat pe 10 octombrie
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower