range-maxillary

Contractul de achizitie a cinci autobuze electrice pentru transportul public local a fost semnat miercuri

Miercuri dimineață, la sediul Primăriei Suceava a fost semnat contractul pentru achiziția a cinci autobuze electrice de capacitate mică, cu firma Anadolu Automobil Rom SRL, câștigătoarea licitației organizate din economiile făcute la celelalte proiecte pe fonduri elvețiene.

Cele cinci autobuze electrice sunt de tipul Karsan Jest Electric, un model foarte asemănător cu cele 15 microbuze Karsan cu care a fost dotat TPL de către municipalitate, pentru deservirea traseelor secundare, cu număr mai mic de călători.

„Valoarea adjudecată a unui autobuz este de 240.042 € (TVA inclus), perioada de garanție a autobuzelor este de 2 ani, respectiv 120.000 Km, în vreme ce autonomia bateriilor este de 165 km iar garanția acestora este de 36 luni.
Termenul de livrare este maxim 6 luni., dar în urma discuțiilor avute cu reprezentantul firmei, ni s-a promis că până la sfârșitul lunii martie 2019 autobuzele vor ajunge la Suceava”, a anunțat primarul Sucevei, Ion Lungu.

În noiembrie, municipalitatea suceveană va depune și proiectul pentru achiziția a 40 de autobuze electrice, pe axa de mobilitate urbană, din fonduri europene, iar pe lângă acestea, 15 autobuze electrice urmează să vină de la Ministerul Dezvoltării, încât, în total, transportul public de persoane din municipiul reședință de județ ar beneficia de 60 de autobuze electrice, mari și mici.

Cosmin ROMEGA

Imagini
Contractul de achizitie a cinci autobuze electrice pentru transportul public local a fost semnat miercuri
Contractul de achizitie a cinci autobuze electrice pentru transportul public local a fost semnat miercuri
Contractul de achizitie a cinci autobuze electrice pentru transportul public local a fost semnat miercuri
Contractul de achizitie a cinci autobuze electrice pentru transportul public local a fost semnat miercuri
Contractul de achizitie a cinci autobuze electrice pentru transportul public local a fost semnat miercuri
Contractul de achizitie a cinci autobuze electrice pentru transportul public local a fost semnat miercuri
Contractul de achizitie a cinci autobuze electrice pentru transportul public local a fost semnat miercuri
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower