Concert Voltaj în Centrul Sucevei
Celebra trupă Voltaj se va afla sâmbătă la Suceava, unde va susține un concert pe esplanada modernizată din centrul municipiului reședință de județ.
Evenimentul, la care accesul este liber pentru oricine dorește să-i vadă și să-i asculte, are loc în data de 3 septembrie, de la ora 19.00.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat că, pe durata concertului, va fi închisă circulația autovehiculelor pe strada Nicolae Bălcescu, care separă cele două porțiuni ale pietonalului din zona centrală, astfel încât să nu existe vreun risc de accidente.
„La solicitarea locuitorilor din acea zonă, am decis ca spectacolul să nu dureze mai târziu de ora 23.00”, a adăugat edilul sucevean, care a invitat sucevenii să vină la spectacolul oferit gratuit în cadrul Turneului aniversar Borsec 210 ani, eveniment la care municipalitatea este parteneră, conform unei decizii de Consiliu Local.
Cosmin ROMEGA