range-maxillary

Cod galben de furtună și ploi abundente în Suceava, timp de două zile

Ploile abundente au revenit în zona Sucevei, începând de duminică după-amiază și până luni seara, conform meteorologilor.

Administrația Națională de Meteorologie a emis, duminică dimineață, o avertizare cod galben de vreme instabilă și precipitații abundente pentru județul Suceava valabilă de duminică de la ora 13:00 până luni la ora 21:00.

În municipiul Suceava, precipitațiile abundente, însoțite și de grindină, au fost înregistrate după ora 16.00, când cei aflați pe străzile orașului au fost rapid puși pe fugă atât de ploaia care se intensifica tot mai mult, cât și de bucățile de gheață de mărimea unei unghii, care se prăvăleau zgomotos din văzduh.

Din fericire, grindina s-a oprit după câteva minute, dar ploile au continuat abundente și vor continua astfel, potrivit meteorologilor, până luni seara.

Conform atenționării ANM, în intervalul menționat vor fi perioade cu înnorări accentuate și averse ce vor avea și caracter torențial.

În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…25 l/mp și izolat 40…50 l/mp. Pe arii restrânse vor fi și descărcări electrice, intensificări temporare ale vântului și, posibil, grindină.

Cod galben de furtună și ploi abundente în Suceava, timp de două zile

Cosmin ROMEGA

Imagini
Cod galben de furtună și ploi abundente în Suceava, timp de două zile
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower