Castorii organizează un nou turneu de streetball, sâmbătă, în centrul Sucevei
Sâmbătă, 1 octombrie 2016, pe Esplanada Casei de Cultură, Suceava, va avea loc o nouă ediție a unui eveniment sportiv de excepție, Castorii Suceava Streetball, organizat de Clubul Sportiv Castorii Suceava în colaborare cu Primăria Municipiului Suceava și Consiliul Local Suceava.
Împătimiții sportului si nu numai, de la tineri până la persoanele cu părul încărunțit de vreme, sunt așteptați în centrul Sucevei într-o zi de sâmbătă care se anunță a fi perfectă.
„Sunteți invitați să trăiți bucuria de a marca un coş, de a juca un meci plin de adrenalină, de a lega noi prietenii şi de a vă face o mulţime de cunoştinţe, în cadrul acestui turneu oficial de streetball”, au transmis iniţiatorii acestui eveniment, clubul de baschet „Castorii Suceava”, care îşi desfăşoară activitatea în cadrul şcolilor Gimnaziale Nr. 3, Nr. 9, Nr. 11 si C.N. "Ștefan cel Mare".
„Ne dorim ca toţi copiii, dar şi oameni de toate vârstele să facă sport, iar baschetul este pentru toată lumea, indiferent de vârstă, un mod minunat de a petrece timpul liber”, a declarat Vasile Gîlcă, cofondator la "Castorii Suceava".
Competiţia de sâmbătă va fi de streetball – o variantă de baschet care se joacă 3 la 3.
Doritorii se pot înscrie la concursuri de libere, 3 puncte, existând și concursuri pentru public.
Categoriile de participant vor fi Under 12 (sub 12 ani), Under 18 (între 13 și 18 ani) și +18 (peste 18 ani), toate acestea fiind grupate pe gen: masculine și feminin.
Premiile se vor acorda pe categorii. Premiul I pentru +18 va fi de 400 lei, premiul I pentru -18 va fi de 200 lei, iar pentru libere se va acorda un premiu de 100 lei.
În caz de vreme nefavorabilă, competiția se va muta în sala de sport a Colegiului Național Ștefan cel Mare din Suceava.