Călătorie în timp pe acordurile muzicii medievale, la Festivalul de Artă Medievală
O componentă de o frumusețe aparte a Festivalului de Artă Medievală „Ştefan cel Mare” Suceava este cea a concertelor cu specific medieval, care an de an atrag o mulțime de spectatori dornici să descopere sau să regăsească farmecul muzicii care răsuna cândva în urechile stră-strămoșilor noștri.
Și la cea de-a XI-a ediție a festivalului, sucevenii şi turiştii care au pătruns în încântătorul spaţiu al Muzeului Satului Bucovinean au avut ocazia să îşi îmbogăţească orizontul cultural şi senzorial cu o călătorie în timp şi spaţiu, pe acorduri muzicale.
Truverii, vechi prieteni ai Sucevei, prezenţi la aproape toate ediţiile festivalului medieval, s-au înfăţişat publicului în două seri la rând, fără a se repeta vreun moment, aceștia fiind o adevărată enciclopedie ambulantă a muzicii vechi europene.
Muzica instrumentală, combinată cu cea vocală, a reuşit să transmită publicului emoţiile trăite de semenii noștri cu sute de ani în urmă, majoritatea având legătură cu întâmplările vieții, momente deosebite, unele fiind triste, meditative, altele vesele, pline de euforie.
Spectacolele Truverilor reprezintă adevărate călătorii muzicale de-a lungul secolelor, aducându-ne muzica trubadurilor care animau curţile medievale din Italia, Franța, Spania, etc., ori fermecătoare ritmuri pe care sunt transpuse legende scandinave.
Cimpoierii din Transilvania, un grup înființat în 2008, gândit special pentru spectacole în aer liber, pe lângă cetăți sau castele, cu repertoriu din perioada 1400 – 1550, au cântat în cadrul Festivalului Medieval de la Suceava atât vineri cât și sâmbătă.
În premieră, la această ediție au fost prezente două trupe noi – Bucium și Corbu, în a căror muzică, apreciată de public, se regăsesc influențele medievale.
O componentă interesantă a festivalului au reprezentat-o și concerte de muzică medievală susținute zilnic de Asociația culturală Friederich Schwartz în curtea interioară a Cetății de Scaun Suceava.
Cosmin ROMEGA