Brandul cu cele mai mici prețuri din piață deschide un magazin la Suceava
O mare rețea de comerț din Rusia, intră pe piața din Nord-Estul României, deschizând la Suceava – orașul cu cele mai multe spații comerciale moderne pe cap de locuitor, dar și în Piatra Neamț, primele magazine din Moldova.
La Suceava, hard discounterul Svetofor din Rusia va inaugura în luna martie primul său magazin de pe plan local sub brandul Mere, în cadrul centrului comercial Egros, de pe Calea Unirii.
Rușii de la „Mere”, care se recomandă a fi brandul cu cele mai mici prețuri din piață, au contractat deja la Egros Suceava o suprafață de 1100 de mp, cu acces direct de la intrarea principală, care acum este în plin proces de amenajare.
Conceptul Mere presupune magazine cu suprafeţe între 800 şi 1.200 de metri pătraţi, în spaţii închiriate, cu produse care se adresează în principal celor cu venituri reduse.
Magazinele Mere comercializează în jur de 800 de sku-uri (produse), din care aproximativ 30% non alimentare, atât produse fabricate în România cât şi de import.
Lanţul rusesc va comercializa în mare parte produse necunoscute până acum publicului român, sau mai puţin cunoscute, fabricate în România, Ucraina, Republica Moldova, Ungaria, Germania și Turcia.
Intenția celor de la „Mere” este ca în câțiva ani să dezvolte în România o reţea de 50 de magazine.
Hard discounterul Svetofor, cu peste 800 de magazine de tip discount în Rusia, este prezent şi pe pieţele din Kazahstan, Belarus și China, iar pe plan local are ca principali competitori nemţii de la Lidl şi Penny Market.
Cosmin ROMEGA