range-maxillary

Automate cu dezinfectant în toate autobuzele TPL din municipiul Suceava

Măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului dar și ale altor boli virale specifice acestei perioade a anului, inițiate de Primăria Suceava, au fost extinse și în privința transportului în comun.

În urma recomandărilor făcute de conducerea Primăriei Suceava, TPL a inițiat pe SEAP (sistemul electronic de achiziții publice), achiziționarea unui număr de 60 de distribuitoare de dezinfectant.

Acestea urmează să fie montate în toate mijloacele de transport în comun ale TPL – câte două în autobuzele mari și unul în microbuze.

Odată cu achiziția distribuitoarelor de dezinfectant au fost cumpărate și rezerve de 1,3 litri, pentru completarea acestora, când este nevoie.

Primul lot de automate cu dezinfectant urmează să ajungă la TPL la finele săptămânii, urmând a fi montate în cursul zilei de sâmbătă.

Automate cu dezinfectant în toate autobuzele TPL din municipiul Suceava

”În fiecare seară, autobuzele și microbuzele TPL sunt spălate cu dezinfectant pe bază de clor, zonele care se curăță în mod special fiind barele de susținere, mânerele, precum și tocul geamurilor, adică zonele în care există contact direct al călătorilor cu elemente ale mijlocului de transport”, a precizat Darie Romaniuc, administratorul societății de transport în comun.

O măsură similară a fost luată deja în mijloacele de transport în comun din Turda – prima localitate din țară care a introdus dispensere pentru dezinfectant în autobuze.

Imagini
Automate cu dezinfectant în toate autobuzele TPL din municipiul Suceava
Automate cu dezinfectant în toate autobuzele TPL din municipiul Suceava
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower