range-maxillary

Atelier de arheologie experimentală Artă şi Artefacte, la Muzeul de Istorie

Miercuri, 19 iulie 2017, ora 17, la Muzeul de Istorie va avea loc vernisajul expoziției „Artă și Artefacte”, realizată în cadrul proiectului cultural Artă și Artefacte, ediția a II-a.

În perioada 19 iulie – 11 august 2017, vor fi expuse publicului peste 350 de piese, reproduceri ale anumitor obiecte cucuteniene, create de cei 131 de copiii participanți la activitățile Atelierului de arheologie experimentală Artă şi Artefacte. Lucrările realizate, respectiv vase, pandantive, statuete antropomorfe şi zoomorfe, sunt inspirate după artefactele cucuteniene, păstrate în colecţiile de arheologie ale Muzeului Bucovinei. Alături de lucrările realizate de copii vor fi expuse și obiecte de patrimoniu aparținând culturii Cucuteni, piese descoperite în timpul săpăturilor arheologice de la Preutești, județul Suceava, precum și fragmente ceramice descoperite la Trușești, județul Botoșani.

Copii, părinţi, bunici şi public interesat, vă aşteptăm, cu drag, să ne treceţi pragul şi să cunoaşteţi a doua noastră generaţie de "arheologi juniori" precum şi creaţiile lor. Cu această ocazie, organizatorii vor acorda tuturor participanţilor la Atelierele de arheologie experimentală, diplome de "arheolog junior”. Intrarea este liberă!

Pentru mai multe informaţii ne puteţi contacta la tel: 0230/216439, int. 114, departamentul de proiecte, e-mail: contact@muzeulbucovinei.ro, www.muzeulbucovinei.ro.

Atelier de arheologie experimentală Artă şi Artefacte, la Muzeul de Istorie

Imagini

Impresii, ganduri ...

Complex Imobiliar Mandachi Tower