Amendă de 2500 de lei pentru o firmă care a aruncat cartoane nepliate la gunoi
O firmă care se ocupă de vânzarea de biciclete și piese de biciclete, cu punct de lucru în municipiul Suceava, a fost amendată miercuri cu 2500 de lei pentru că a aruncat la gunoi ambalaje din hârtie-carton, în mod necorespunzător și fără a le împături.
„Așa NU! Primăria Suceava, prin Serviciul Ecologizare, a amendat astăzi cu 2500 lei o firmă de pe raza municipiului, care a depozitat în mod necorespunzător și fără a împături, ambalaje din hârtie-carton. Fac apel și pe această cale la suceveni, să-și respecte orașul! Doar implicându-ne activ putem avea un oraș curat!”, a spus viceprimarul Lucian Harșovschi, care se ocupă de salubrizarea municipiului.
Amenda a fost aplicată în baza regulamentului de salubrizare aprobat de Consiliul Local Suceava, conform căruia „depunerea în mod necorespunzător (fără împăturire, pliere, etc.) a ambalajelor sau altor deșeuri reciclabile în recipientele de colectare selectivă – fracția uscată” se pedepsește cu amenzi de la 600 la 1000 de lei pentru persoane fizice și de la 1000 la 2500 de lei la persoane juridice (firme).
Reprezentantul municipalității sucevene a prezentat și o mulțime de alte fotografii cu mormane de gunoi aruncate pe lângă tomberoane, cu pungi de gunoi pline aruncate pe lângă coșuri de deșeuri stradale, cu tomberoane de gunoi menajer pline cu materiale de construcții, ori zeci de saci cu deșeuri din construcții aruncați pe stradă sau pe trotuare.
„Cu asta se confruntă zilnic cei de la salubrizare și anume: depozite neconforme, multe materiale de construcții în tomberoane și lipsa celor 7 ani de acasă, uneori.
Din nefericire, astfel de exemple continuă să apară așa că, de fiecare dată, se vor aplica sancțiuni pentru că doar așa putem motiva să se depoziteze selectiv și corect!”, a concluzionat Lucian Harșovschi.
Cosmin ROMEGA