range-maxillary

„Altarul Eroilor”, inaugurat la 1 Decembrie, la Fălticeni

Ziua Națională a României va fi marcată la Fălticeni printr-o serie de manifestări publice, printre care și inaugurarea unui grup statuar intitulat „Altarul Eroilor”.

Festivitatea inaugurării grupului statuar va începe de la ora 11.00, pe Aleea pietonală, în vecinătatea sediului Primăriei Fălticeni.

Pe 1 Decembrie 2018 vor fi dezvelite busturile eroilor Căpitan Gavril Danielescu (decorat cu Ordinul Militar de Război “Mihai Viteazul” și Legiunea de Onoare în grad de cavaler, în Primul Război Mondial) și căpitan – comandor Constantin Costăchescu (Comandant al submarinului NMS Delfinul, participant la acțiunile de luptă desfășurate în Marea Neagră în timpul celui de-al Doilea Război Mondial).

„Altarul Eroilor”, inaugurat la 1 Decembrie, la Fălticeni

Pe lângă depunerea de coroane și jerbe de flori, în cadrul evenimentului și va fi organizată o defilare cu subunități de jandarmi și pompieri de la Școala Militară de Subofițeri de Jandarmi “Petru Rareș” Fălticeni și Detașamentul de Pompieri Fălticeni, în vreme ce grupurile folclorice “Moldava” și “Micii răzeși”, de la Clubul Copiilor Fălticeni, coordonate de prof. Lenuța Rusu, vor prezenta un program artistic special pentru a marca acest eveniment - Marea Unire.

Imagini
„Altarul Eroilor”, inaugurat la 1 Decembrie, la Fălticeni
Impresii, ganduri ...


Complex Imobiliar Mandachi Tower