Activitate dedicată Zilei de 24 ianuarie 1859 la Muzeul Bucovinei
Cu prilejul aniversării a 161 de ani de la actul istoric al Unirii Principatelor Moldova şi Muntenia (24 ianuarie 1859), joi, 23 ianuarie 2020, ora 13.00, în Sala de Coferințe a Muzeului de Istorie, va avea loc, o activitate în colaborare cu Colegiul Național “Mihai Eminescu” din Suceava.
Vor participa la activitate două clase de elevi împreună cu prof. de istorie Eugenia Fărcuț.
Muzeograful Cristina Slavic din cadrul Seviciului Istorie, le va prezenta elevilor în cadrul unei expuneri, piesele aflate în patrimoniul Muzeului Bucovinei care au aparținut domnitorului Alexandru Ioan Cuza și soției sale, doamna Elena. Printre piesele aflate în colecțiile Muzeului, se află și steagul tricolor, din mătase, care are ca însemn central o coroană princiară și care provine de la Castelul de la Ruginoasa.
Primele steaguri militare au fost înmânate de Alexandru Ioan Cuza în tabăra de la Cotroceni, pe 1 septembrie 1863. La ceremonie, domnitorul le-a spus, solemn: „Steagurile cele vechi aduceau aminte suvenire triste, de vreme ce ele înfăţişau ţările despărţite. Astăzi, voi primiţi din mâinile noastre steagul ce întruneşte colorile ţărilor surori, aşa precum voinţa unanimă a românilor a unit pe capul nostru coroanele ambelor ţări. Steagul e România, acest pământ binecuvântat al Patriei, stropit cu sângele străbunilor noştri şi îmbelşugat cu sudorile muncitorului. El este familia, ogorul fiecăruia, casa în care s-au născut părinţii şi unde se vor naşte copiii voştri. Steagul este, încă, simbolul devotamentului, credinţei, ordinei şi al disciplinei ce reprezintă oastea. Steagul e totodată trecutul, prezentul şi viitorul ţării, întreaga istorie a României! Într-un cuvânt, steagul reprezintă toate datoriile şi toate virtuţile militare care se cuprind în cele două cuvinte săpate pe vulturii români: Onoare şi Patrie”.