A murit Regele Mihai I al României
Regele Mihai I s-a stins din viaţă pe 5 decembrie 2017, la vârsta de 96 de ani, la locuinţa sa din Aubonne (Elveţia).
În urmă cu un an, fostul suveran a fost diagnosticat cu o boală incurabilă, leucemie cronică.
Regele Mihai I s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, ca fiu al Regelui Carol al II-lea şi al Reginei-Mamă Elena, şi a domnit între 1927 şi 1930, prin intermediul unei Regenţe, precum şi între 1940 şi 30 decembrie 1947, când a fost silit să abdice şi să plece în exil.
Fiu al principelui moştenitor Carol, Mihai a moştenit de la naştere titlurile de principe al României şi principe de Hohenzollern-Sigmaringen (la care a renunţat mai târziu).
Soţia sa, Regina Ana a murit, pe 1 august 2016, la vârsta de 92 de ani.
sursa: Mediafax
Taguri: regele a murit Mihai I