A murit Actrita Jeanne Moreau, simbol al cinematografiei franceze
Actrita Jeanne Moreau, simbol al cinematografiei franceze, a murit la varsta de 89 de ani.
Artista cu o frumusete senzuala si o inimitabila voce grava, care a fascinat cei mai mari regizori in cursul unei cariere de 65 de ani, a murit la resedinta sa din Paris.
”Am trait ca un barbat. Adica am avut aventuri, amanti, de la care am putut sa plec cand am avut chef”, s-a confesat ea pentru Madame Figaro, referindu-se la numeroasele despartiri pe care ea insasi le-a provocat.
Premiata la Venetia pentru rolul din filmul ”Les Amants” (1958), Jeanne Moreau a primit numeroase trofee pentru interpretare la festivaluri internationale, dar si titluri onorifice.
In 1960, la Cannes a fost desemnata cea mai buna actrita pentru rolul din ”Moderato cantabile”.
In 1964, Festivalul de la Karlovy Vary a recompensat-o pentru rolul din ”Le journal d'une femme de chambre”.
In 1967, a primit distinctia ”cea mai buna actrita straina” la premiile BAFTA, pentru ”Viva Maria!”.
In 1996 British Academy of Film and Television Arts i-a acordat un premiu onorific.
British Film Institute a sarbatorit-o in 1990, iar zece ani mai tarziu, la Berlinala, ea a primit Ursul de Aur onorific.
In 1997, a primit distinctia onorifica a Festivalului de Film de la San Sebastian, dar si cea a galei European Film Awards. A fost distinsa cu trei trofee Cesar, dintre care doua onorifice.
sursa: Protv.ro