7 milioane de puieți de arbori plantați în campania de împăduriri de primăvară în județul Suceava
Campania de împăduriri de primăvară, finalizată săptămâna aceasta, a dus la plantarea a peste 27 de milioane de puieți de arbori pe suprafețele forestiere administrate de RNP – Romsilva.
Contribuția Direcției Silvice Suceava la această campanie de împădurire este remarcabilă, în condițiile în care aproximativ 7 milioane de puieți de arbori au fost plantați de silvicultorii suceveni, fiind înregistrată o depășire semnificativă a ambițiosului program de regenerare, care cuprinde atât suprafețe forestiere de stat cât și private, preluate în administrare.
În total, în fondul forestier de stat administrat, Romsilva a regenerat 10.065 hectare, cu 11,8% mai mult peste programul campaniei, din care 6.449 hectare fond forestier au fost regenerate pe cale naturală, iar 3.616 hectare pe cale artificială, prin împăduriri, inclusiv 17 hectare perdele forestiere înființate în proximitatea autostrăzii A2.
Programul de regenerări artificiale, prin împăduriri, a fost depășit, datorită condițiilor meteorologice favorabile, de 32 de direcții silvice, cele mai mari suprafețe împădurite peste program fiind înregistrate la direcțiile silvice Suceava, cu 90 de hectare, Bacău, cu 60 de hectare, Neamț, cu 35 de hectare și Mureș, cu 33 hectare fond forestier.
Și la regenerări naturale Direcția Silvică Suceava a depășit cu mult programul inițial – 88 de hectare în plus, o suprafață mai mare fiind doar la Direcția Silvică Bacău – 306 hectare, urmată de direcțiile silvice Mehedinți, cu 59 hectare, și Mureș, cu 60 de hectare.
Șeful silvicultorilor suceveni, Sorin Ciobanu, a precizat că Direcția Silvică Suceava a regenerat în această primăvară o suprafață totală de 2220 de hectare, atât în fondul forestier de stat cât și în cel privat, administrat cu contracte.
“În total, au fost plantați aproximativ 7 milioane de puieți de arbori, din diverse specii, în funcție de teren și de schema de plantare stabilită de silvicultori, pentru a se obține cele mai bune rezultate”, a menționat Sorin Ciobanu.
Campania de împăduriri de primăvară s-a desfășurat în cadrul proiectului ”O pădure cât o țară” inițiat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor și derulat sub înaltul patronaj al Președinției României.
În cadrul acestuia s-au mai realizat lucrări de completări pe 1.469 hectare și de refacere a plantațiilor calamitate pe alte 178 hectare. În plus, în fondul forestier privat, administrat pe bază de contract, Romsilva a regenerat, în această primăvară, 1.503 hectare.
Programul anual de regenerare a fondului forestier de stat administrat de Romsilva prevede, în cele două campanii de împăduriri, de primăvară și de toamnă, regenerarea a 12.531 de hectare, din care 8.073 prin regenerări naturale și 4.458 prin regenerări artificiale, cu o investiție de 199,2 milioane lei.
În ultimii șapte ani, Romsilva a regenerat 111.554 hectare fond forestier de stat și a plantat, în acest interval, peste 200 milioane de puieți forestieri.
Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare fond forestier proprietatea publică a statului, aproximativ 48% din totalul pădurilor la nivel național.
Dintre acestea, Direcția Silvică Suceava administrează, prin intermediul celor 24 de ocoale silvice, peste 270.000 de hectare păduri de stat.