The Nun
(2018)Călugărița: Misterul de la mănăstire
Groaza, Mister, Thriller
Corin Hardy
Bonnie Aarons, Demian Bichir, Taissa Farmiga, Charlotte Hope, Ingrid Bisu, Manuela Ciucur, Jonas Bloquet, Jonny Coyne, Jared Morgan, Sandra Teles, Boiangiu Alma
După ce o tânără călugăriță își ia viața în condiții misterioase la o mănăstire izolată din România, înalții prelați de la Vatican hotărăsc să cerceteze incidentul. Astfel, în ciuda trecutului său destul de obscur, părintele Burke este trimis la mănăstirea Cârța împreună cu o tânără novice, chiar înainte ca aceasta să își depună jurământul final. Reușind să descopere taina blestemată pe care o ascune mănăstirea, cei doi ajung să își riște nu doar viața, dar și credința și chiar propriul suflet în confruntarea cu prezența malefică ce bântuie mănăstirea, transformând-o într-un andevărat câmp de luptă al celor vii cu cei damnați.
Acţiunea are loc în anul 1952, când sinuciderea unei călugăriţe la mănăstirea Santa Carta din munţii României pune pe jar Vaticanul. Părintele Anthony Burke (Demián Bichir), un specialist în manifestări religioase suspecte, este trimis să investigheze ce s-a întâmplat. Îl însoţeşte soră Irene (Taissa Farmiga), o tânără care se pregăteşte să devină călugăriţă. Investigaţia începe cu Frenchie (belgianul Jonas Bloquet), furnizorul de legume al mănăstirii şi cel care a descoperit trupul sinucigaşei, iar curând eroii vor da ochii cu înfiorătorul Valak.
Pe lângă locaţii - Castelul Corvinilor de Hunedoara, Palatul Parlamentului, exterioare la Mogoşoaia, The Nun foloseste şi actori din România - Maria Obretin şi Ingrid Bisu în rolurile a două călugăriţe care o ajută pe sora Irene în lupta ei cu Valak.
English
When a young nun at a cloistered abbey in Romania takes her own life, a priest with a haunted past and a novitiate on the threshold of her final vows are sent by the Vatican to investigate. Together they uncover the order’s unholy secret. Risking not only their lives but their faith and their very souls, they confront a malevolent force in the form of the same demonic nun that first terrorized audiences in “The Conjuring 2,” as the abbey becomes a horrific battleground between the living and the damned.