The Fixer
(2016)Fixeur
Drama
Adrian Sitaru
Tudor Istodor, Mehdi Nebbou, Nicolas Wanczycki, Adrian Titieni, Diana Spatarescu, Andreea Vasile, Sorin Cocis, Andrei Gajzago
Fixeur este povestea unui tânăr absolvent de Jurnalism care are ocazia să facă un reportaj despre două prostituate românce minore repatriate din Franța. Tânărul face reportajul, își dovedește abilitățile de jurnalist, dar simte că abuzează el însuși de aceste fete, victime ale traficului de carne vie. Protagonistul se află, astfel, în fața unei dileme morale: cât de departe mergem în afirmarea personală și în încercarea de a câștiga bani?
Când cele două adolescente sunt repatriate, Radu (Tudor Aaron Istodor), stagiar în biroul agenţiei France Presse din Bucureşti, pare să fie persoana cea mai potrivită pentru a intermedia o întâlnire între autorităţi, cele două minore şi doi jurnalişti francezi doritori să realizeze un reportaj despre acest subiect fierbinte. Acesta este şi sensul ocupaţiei titulare, aceea de a intermedia întâlniri şi netezi eventualele obstacole ce ar putea apărea în cale. În ciuda intenţiilor bune, Radu îşi va da seama curând că misiunea sa este mult mai dificilă decât credea iniţial şi că succesul întreprinderii îl va obliga la compromisuri.
English
Romanian-born Radu Patru is a trainee at a prestigious French news network. Serving as a translator and general problem solver, or "fixer," for the headlining journalists during his trial period, he's looking to make his big break. He sees his opportunity when two underage Romanian prostitutes are repatriated from France, creating an international scandal. Taking advantage of his language skills and local connections, Radu is prepared to do whatever it takes to interview one of the young girls. But as he ventures into tricky moral ground, he must stop to ask himself if, as an aspiring journalist, he can live with the consequences of his actions, and if, as a father, he's setting a good example for his son.