Nunți, muzici și casete video
(2008)Documentar
Nunți, muzici și casete video, în regia lui Tudor Giurgiu, privește în culisele unui domeniu în care business-ul și empiricul se amestecă într-un mod spectaculos: lumea nunții.
Pasionați de distracții, românii au fost întotdeauna mari amatori de nunți, cu accent, mai degrabă, pe partea cu „masa și dansul” decât pe partea cu sfatul și cu biserica. Prin urmare, unul dintre cele mai interesante aspecte (și cele mai puțin remarcate, de altfel) din tot ceea ce înseamnă industria de nunți îl reprezintă artiștii, cei ce-și unesc forțele creative pentru ca proaspăt-căsătoriții să aibă parte de o benchetuială de neuitat... Pornind de la această premisă, HBO România impreuna cu Hai-Hui Entertainment vă oferă o incursiune de 57 de minute în culisele nunților românești, în care fotografi, cameramani și cântăreți din toată țara se explică, își spun poveștile de viață, prezintă „pe viu” stiluri de montaj și, bineînțeles, dau dovada măiestriei lor. De la George Știrbăț, cântărețul din Onești întors acasă după o carieră pe Broadway până la „fotograful de sat” Petru Mănici, electrician de mină în Petroșani, filmul urmărește aventurile câtorva dintre cele mai „colorate” personaje care poartă pe umeri responsabilitatea reușitei celei mai importante petreceri din viața unui cuplu.