Inimi cicatrizate

Inimi cicatrizate va fi o adaptare liberă a textelor literare autobiografice ale scriitorului român Max Blecher și în special a romanului omonim.

Regizorul spune despre proiectul său care tratează tema condiției umane: "Sper că acest film va oferi descrierea amănunțită a unei experiențe umane limită, la care să ne raportăm cu duioșie, cu teamă și cu respect".

Max Blecher își întrerupe cursurile la Facultatea de medicină din Paris imediat după declanșarea bolii sale: suferea de o boală pe atunci incurabilă, morbul lui Pott, tuberculoză la coloana vertebrală. A fost internat în câteva sanatorii, întâi la Berck-sur-mer, în Franța, apoi la Leysin, în Elveția. Apoi a fost internat în sanatoriul de la Techirghiol. Operele sale sunt în foarte mare măsură autobiografice. Suferințele sale atroce l-au impresionat profund pe Mihail Sebastian, care a făcut din Max Blecher un personaj foarte important al Jurnalului său.

În centrul atenţiei este Emanuel (Lucian Teodor Rus, actor aflat la debut în lungmetraj), un tânăr evreu din Roman care vine la sanatoriul medicului Ceafalan (Şerban Pavlu) pentru a confirma un crunt diagnostic: tânărul suferă de tuberculoză osoasă, necruţătoare boală care i-a măcinat deja cinci vertebre condamnându-l ori la paralizie, ori la un tratament ce seamănă mai degrabă cu tortura. Dacă pe alţii diagnosticul i-ar înfrânge, pe Emanuel îl face să persevereze: animat de entuziasmul lui Ceafalan, tânărul acceptă tratamentul şi devine prizonierul unui apăsător corset de ghips, obligat să-şi petreacă tot timpul la orizontală, în pat.

Inspirat de scrierile autobiografice ale lui Max Blecher, care îşi explorează toate trăirile, de la deznădejde la plictisul lungilor luni petrecute aproape imobilizat, Jude construieşte cu atenţie viaţa tânărului Emanuel la sanatoriu şi arată că tratamentul nu-l împiedică pe acesta să aibă un trai normal. Înconjurat de zeci de alţi pacienţi, unii în stare să se deplaseze singuri, alţii într-o stare mult mai proastă decât a lui, Emanuel trăieşte cu intensitate în sanatoriu, participă la petreceri, se aruncă în discuţii în contradictoriu şi visează la ziua în care va scăpa de ghips şi va pleca din sanatoriu pe propriile-i picioare.

Apariţia frumoasei Solange (Ivana Mladenovic), o fostă pacientă vindecată după ani de suferinţă, îl face pe Emanuel să viseze la viitor. Împins de colo-colo de asistentul Nelu (Marius Damian), eroul se ţine cu dinţii de normalul vieţii lui şi arată că verticala sau orizontala activităţilor zilnice este doar o problemă de perspectivă şi de obişnuinţă.

English

During the summer of 1937, Emanuel, a young man in his early 20ies, is committed to a sanatorium on the Black Sea coast for treatment of his bone tuberculosis. The treatment consists of painful spine punctures that confine him to a plaster on a stretcher-bed. Little by little, as Emanuel gets accustomed to the sadness of his new life, he discovers that inside the sanatorium there is still a life to be lived to the fullest.